Trebuie sa incep de undeva povestea noastra. Ma napadesc toate informatiile pe care as dori sa le spun si poate ajuta macar o mamica in aceasta lume minunata a alaptarii.
Noi suntem 3, o mamica si 2 pui; 2 baietei gemeni nascuti pe data de 31 iulie 2011 prin cezariana.
Pana si povestea nasterii incepe cu povestea sarcinii, altfel nu se poate! Iar povestea sarcinii incepe cu o familie frumoasa si mult dorita compusa din 3 membrii, un tatic, o mamica si un baietel de 4 ani.
Pentru Matei (numele primului baietel) ne-am dorit inca un fratior/surioara. Pe scurt am primit 2 si e teribil de bine si de greu!
Alaptat a fost si primul baietel pana pe la 8 luni si jumatate, dupa o nastere normala. Deci experienta era destula. Abia asteptam sa alaptez, imi era dor sa vad cum dintr-o mana de om, laptele meu poate creste asa de bine, sanatos si frumos un copilas. Doar ca acum trebuia sa fie la dublu :)
Nasterea gemenilor, dupa toate spusele doctorilor, trebuia sa se petreaca pe la 38 de saptamani, asta daca aveam noroc si ii tineam atat. M-au si internat in acest scop, dar nimic. :) I-am pacalit pe toti, am stat 40 de saptamani, pentru ca ne era bine impreuna. Nasterea am dorit-o a fi normala. Ajunsa la spital cu dilatatie 8, intr-o ora si jumatate aveam 10, dar picii dadeau cap in umar si s-a decis cezariana. Abia peste 2 zile am reusit sa-i vad, pt ca ametelile, probabil de la anemie, nu ma lasau nici cum sa ma ridic din pat.
Stiam politica spitalului in ceea ce priveste alaptatul/biberonul. Il nascusem pe Matei tot acolo. Stiam ca pana vine bb in salon (in momentul in care mama se simte cat de cat bine) sunt hraniti cu biberonul. Dar mai stiam ca eu ii voi alapta. Si mai stiam ca tati ma sustine si incurajeaza sa fac asta.
Primul contact pui-san a fost a lui Teodor (Teo), care cum a dat de san a tras un pui de somn veritabil. Bogdan in schimb n-a fost chip sa-l pun la san pt ca papase deja si dormea bustean.
In salon si spital puii de om erau deja vedete, nu doar pentru greutatea cu care s-au nascut (Teo cu 2950g, Bogdi 3170g) ci si pentru ca mami ii alapta. Lucrul acesta a venit normal si natural, dupa doar un articol citit despre cum se alapteaza simultan gemenii.
Stiam ca va fi greu la inceput cu ragade, mastita, oboseala, dar mai stiam ca va fi si minunat. Sa vezi puiul de om cum creste doar prin supt, un laptic care practic tu nici nu-l vezi ci doar il simti. Este un sentiment pe care nu l-am mai intalnit!
A fost mult mai dificil pentru ca erau 2, cu programe diferite. Laptele a venit normal, pot spune ca foarte putin in prima zi de alaptat. Aveam sanii tari ca piatra dar doar 10 ml de colostru dupa ora de muls. Sincer m-am cam panicat, dar stiam ca va veni mai mult si va fi mai bine. Nu ma durea burtica dupa cezariana, dacat in momentul cand primeam vreun ghiont, in rest alaptatul a decurs normal si fara probleme.
Din pacate, nu am reusit exclusivitate pana la 6 luni, dar am incercat sa le dau cat mai putin lapte praf. Erau perioade cand sanii erau suficienti pentru amandoi si mai si ramanea. Altadata trebuia supliment. M-am luptat cu rani la sani, mastita cu temperatura 39-40 si antibiotic, lapte supt si eructat/vomitat aproape in totalitate, nopti albe. Pentru asta am si inceput diversificarea pe la 4 luni jumatate, dar doar cu acordul pediatrei.
Pe la 6 luni la bebei au inceput durerile de gingii, iar pentru noi oboseala cum nu mi-am imaginat ca ar putea sa existe. Nu mai reuseam sa-i culc ziua decat la san, pentru ca sunt doi pusti cu personalitate si nu au vrut in ruptul capului suzete. Am fost eu pe post de suzete.
Am folosit ceaiuri, stimulente lactate si oarecum au ajutat.
Pana acum am mai facut inca o data mastita dar fara temperatura, peste care am trecut greu. Sanul afectat durea teribil, iar incurajarile nu erau decat din partea sotului. Cei apropiati si foarte apropiati ma "incurajau" sa le dau lapte praf, ca doar 7 luni de lapte matern era suficient.
Au aparut si dintii si inevitabil muscaturile. Am trecut peste, cu gandul ca poate nu ma chinui degeaba.
Bucuria citita pe fetisoarele lor, somnul dulce la sanul meu, fericirea de a mai suge un pic la necaz si plans, m-au ajutat sa continui sa-i alaptez.
E greu cand parca toate si toti iti sunt impotriva, dar pentru ei este tot ce conteaza.
Acum avem 10 luni si inca sugem. Vin si-mi ridica tricoul si isi cer drepturile!
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa continuam macar pana la 1 an.
Asta este "mica" noastra poveste, frumoasa si grea in acelasi timp.
3 cuvinte ne definesc pe scurt "Povestea Laptelui Rasare": dorinta, dragoste si perseverenta.
Cu drag de la Mara (mamica), Florian (taticul), Matei (voinicul) si Teodor si Bogdan (bebeii).
